Tuesday, July 19, 2011

MUSAFIRII SI NIMICUL

Am avut musafiri pentru 4 zile, nu spui de unde, dar nu din Romanica. .......Asa incepea textul pe care doream sa-l scriu astazi. Pe parcurs, insa, m-am razgandit. Probabil dupa ce-am aflat ca Brian Stoker e britanic, si nu american, cum gresit credeam io, dar inainte de a urmari show-ul (sau mai bine soul, ca sa-i multumesc pe cei ce resping adoptarea cuvintelor din alte limbi de circulatie internationala, ca shoul nu e frumos, nu se cade sa scrii, iar spectacol nu cred ca se potriveste si altceva n-am la indemana acum, ca de abia am scapat de musafiri, am fost pe la vreo doi doctori, am facut conversatie cu o romancutza simpatica ce se marita in doua saptamani cu un polonez, am dat de mancare la nationalitatile conlocuitoare din garsoniera si alte activitati despre care nu vreti sa stiti nimic, sunt sigura).
Treaba e ca iar am primit un text pe mail, care zau de nu mi-a placut, arata cat de tare-i intereseaza pe altii de noi, contrar cu convingerea unora din tara, cum ca, noi si energiile noastre, am fi buricul pamantului:
"Un studiu demarat de comitetul pe probleme de lingvism al Uniunii Europene a relevat, în mod absolut surprinzator, ca 95.26% dintre români înteleg spontan limba oficiala a Republicii Moldova, respectiv, limba moldoveneasca. Fenomenul este cu atât mai teribil, cu cât limba în cauza este, dupa cum probabil se cunoaste, una dintre cele mai noi limbi indo-europene, aparuta pe planeta de abia doua decenii, mai exact, în anul 1989. Uluiti, cercetatorii britanici afirma ca singura explicatie plauzibila este ca românii sunt înzestrati genetic cu inteligenta deosebita, talent în comunicare si o profunda înclinatie spre limbi straine. Un argument invocat în sprijinul acestei teorii este si acela ca procentul de 4.74% din populatie care nu manifesta o asemenea întelegere spontana este reprezentat de minoritati nationale, în special, ungare, care de asemenea, nu înteleg nici limba româna. Studiul a fost demarat de autoritatile europene, în încercarea de a cuantifica necesarul de traducatori autorizati din limba româna, în "limba moldoveneasca". Nu-i banc, dar e bun !......"


Asta a fost, m-am amuzat, in lipsa de alte idei mai in ton cu moda.
Acum chiar ma retrag, m-a obosit teribil nimicul, adica incercarea de a asculta timp de 4 zile conversatii bizare, de a astepta ca musafirii sa puna punct la sirul de beri, lichioruri, vodci si alte tarii baute la bar si sa trecem pe solide, ca io pe caldura asta nu beau decat apa tonica, nu ma pacalesti nici cu o bere, dar parca mi-ar placea sa apuc sa mananc macar o data pe zi, daca nu e cu suparare....
In plus ma enerveaza mentalitatea cu care supusii unor coroane regale inca se mai cred stapanii lumii si au impresia ca toata lumea s-a nascut in pub, se tatueaza in fiecare zi, isi infige cercei in orice bucatica de piele disponibila, face si desface mariaje pe bancheta din spatele masinii, paraseste scoala la 15 ani si-si insulta parintii.
Ma duc sa ma culc, poate pana maine-mi trece...orice s-ar crede, nu este intotdeauna placut sa traiesti printre straini...asa cum am mai spus, moneda are doua fete, exista plusuri si minusuri, adaptarea nu se sfarseste niciodata.
Noapte buna....

4 comments:

  1. Sărmanul Pământ,câte burice are!!! :))))))

    ReplyDelete
  2. @Rodica - Pai da, cam din cauza asta sunt si eruptii vulcanice, tsunami si alte alea...de tatea burice s-a dat totul peste cap, lol...

    ReplyDelete
  3. interesant, frumos, lol. Cred ca lipsesc ceva optiuni...cele inainte de interesant?!

    ReplyDelete
  4. @Anonymus - Daca nu e nici interesant,nici frumos, nici lol, stim ce este si casutele raman goale, e vreo problema ?
    Sau trebuie sa pun ceva special pentru anonimi ca sa poata sa-si verse veninul nestiuti de nimeni ?

    ReplyDelete