REVELION SCURT ( PE SCURT )

Revelion scurt terminat in jur de ora trei, lume multa, in jur de 16 grade, cateva terase deschise, bere in valuri, noi in grup de sase incercand sa ne intelegem printre urletele orchestrei, alaturi un cuplu mixt, B & W, cu trei copii simpatici, in spate cetateni britanici respectabili si scortosi, in stanga un el si o ea repetand la nesfarsit respiratia gura la gura, merge cam greu, in ritmul asta n-au sanse sa avanseze prea curand la Heimlich, zgomot, politisti amabili, count down, Clive dansand toata seara de bucurie ca a reusit sa supravietuiasca pana in 2011, poze care o sa apara din nou in Facebook, cat urasc chestia asta ! dar cum sa-ti refuzi prietenii ? focul de artificii suspect de scurt, doar patru minute, or fi avand si aici taieri la buget sau o fi din nou o victorie a opozitiei ? din nou dans, de fapt mai mult un fel de topaiala ca n-am chef sa ma produc in public, de parca i-ar pasa cuiva aici, tineri britanici care se dau din nou in stamba, nimic nou sub soare, momente de strip-tease masculin si dans de fufa blonda, ambele executate pe masa ca sa vada tot boborul (eram in plina piata, alaturi de sute de persoane cu varste cuprinse probabil intre trei si peste optzeci de ani, asa ca momentul spontan de striptease si dans in minijup pe masa oferit de tineri beti de ambele sexe nu era deloc potrivit cu atmosfera), plimbare de mana pe Main Street, marocance infasurate-n paltoane si naframe taifasuind pe banca, puberi tarand un bidon cam la cinci litri cu tinto verano, grup de cinci chinezi cu mutre suspecte, CD interesant primit cadou de sfarsit de an de la Lorry, blues, blues, blues...
Cam la fel ca in orice alt colt de lume de fapt, multa lume vesela bucurandu-se cu adevarat de clipa, plus cam aceeasi tineri neghiobi cum am fost si noi o data....sfarsit de an, inceput de an, o clipa cat o eternitate....

PRIVIND CU INTERES SPRE NOUL AN

"There are no strangers here; Only friends you haven't yet met." (William Butler Yeats) sau in traducerea mea: "Pentru ca voi, cei ce treceti pe aici, din diverse motive, nu-mi sunteti straini ci doar prieteni pe care inca nu i-am intalnit, va urez sa aveti parte de un an 2011 plin de surprize placute, de realizari, linistit si dupa dorinta fiecaruia."

LA MULTI ANI !!!!




Photo by nataly69.

PRIVIND INAPOI CU MANIE ? (II)

Viata insira zilele prea repede, nici nu apuci sa te dumiresti despre ce a fost vorba ca totul devine deja trecut. Lumina diminetilor de alta data dispare pentru totdeauna, lasand in urma doar impresia ca fiecare rasarit este altfel. Inca putem vedea, auzi, simti spaime si visa spre alte lumi, dar gustul copilariei si al adolescentei nu mai poate fi repetat, este sigura etapa in care am privit cu ochii larg deschisi, fara teama si fara idei preconcepute, este timpul cand am admirat, aspirat, invatat, acumulat cu sete si forta, ca si cum viata se putea sfarsi acolo, imediat si pentru totdeauna. Restul este doar adaptare: inveti sa traiesti fara cei pe care ii sau crezi ca ii iubesti, te pleci in fata intamplarilor si a sefilor de tot felul, te umilesti, uiti si pleci mai departe, pierzi si castigi batalii, dar ceea ce-ti doresti cu disperare este linistea, calmul, plictisul zilelor in care nu se intampla decat lucruri bune.

Este verificat ca ce nu aduce tot anul poate aduce clipa; atat este suficient, o clipa, o clipa pentru a ruina averi, a distruge imperii, a termina o viata. Asta este un motiv suficient pentru a lua in seama ce a spus o data, demult, Michael Caine:"This is not a rehearsal, this is the real thing./ Asta nu este repetitia, este insasi viata."
Lasam in urma inca un an, 365 de zile ce au trecut si din care ne amintim doar cateva cu adevarat; ne amagim ca mai avem timp, amanam sa luam decizii ce nu ne convin, uitam sa cerem iertare de la cei dragi, ni se pare prea siropos sa spunem "te iubesc", nu putem uita ofense si gelozii, chipuri,vorbe, suparari...toate se invart in urma noastra ca un pumn de frunze aiurite de furtuna.

Suntem purtati prin viata de simturi, de cele cu care ne nastem si de cele dobandite in drum spre batranete. Cum ar fi sa vezi, sa auzi, sa mirosi, sa stii sa desprinzi gusturi si sa nu simti atingerea marii, a vantului cald de august, mana iubitei sau raceala zapezii ? Cum ar fi sa nu faci nicio deosebire intre rece, fierbinte, moale, dur, grauntos, matasos, taios sau fluid ? Cum ar fi sa simti durerea doar pe jumatate ? Cam asta ne-a adus anul care a trecut, foarte pe scurt, fara a intra in depozitul de la ghiseul "chestii pierdute". Si atunci, sa privesti inapoi cu manie la zilele ce-au trecut sau cu recunostinta, ca ti-a mai ramas cate ceva de pierdut ?

NightLosers - Baby why you want to let go


Asculta mai multe audio diverse

PRIVIND INAPOI CU MANIE ? ( I )

Sfarsitul de an aduce un sentiment nedefinit, straniu, de eliberare in contrast cu obisnuita, de acum, duiosie, dor de cei ce nu mai sunt langa mine, ganduri de viitor, sperante firave, o apasare (fara nume, ce seamana teribil a regrete amestecate cu nepasare, intr-un procentaj inegal) pe care o alung cu o miscare plictisita de mana ...altii au murit, nu-i cunosc (caci rareori, aproape niciodata, cunoscutii din viata reala se perinda pe ecranul televizorului la ore de maxima audienta), parintii le plang pe urma, unii au saracit si sunt in nevoi, nu-i stiu, trec pe drum si zambesc stangaci, constienta intr-un mod dureros de faptul ca "putinul" meu in ochii lor inseamna "destul"...e greu, pentru toti e greu, dar pentru fiecare balanta e altfel masluita. (Pauza de gandire: Nu cred ca este gresit sa privesti inapoi cu manie, spre greselile pe care le-ai facut si pe care ai fi putut sa le eviti si pe care ai putea sa nu le mai repeti in veci, daca ai invata ceva de la viata si daca ai fi mai puternic, mai putin impresionabil si mai putin influentabil.) Imi vin in minte ciudate imagini, se invart ca intr-un carusel, far' de legatura si far' de oprire: un drum pe care l-am invatat candva, ca apoi sa trebuiasca sa-l uit; o casa ce mi-a trezit imaginatia, an de an mai darapanata...ghicesc in spatele zidurilor trupuri firave de batrani neputinciosi, glasuri amenintatoare de urmasi hulpavi si insolenti, ce ignora faptul ca, la randul lor, isi vor trai decrepitudinea in umbra acelorasi ziduri; chipuri bizare purtandu-si povestile la fiecare deschidere de usa intr-un autobuz din care vreau sa cobor cu orice pret; cartiere unde oamenii se tarasc prin viata si unde nu ma simt bine deloc, nu mi-e frica, dar vreau sa plec, sa ies de acolo cat este lumina; nu vreau sa par nepoliticoasa si chiar imi face bine prezenta matusii, singura legatura care ma mai tine agatata de amintirea mamei; privirea pe care o arunc, in rarele clipe cand ajung in dreptul casei unde, cu zeci de ani in urma tata mi-a aratat o usa, si mi-a spus cate ceva despre o stramatusa, sau poate era o verisoara de-a bunicii, din Ardeal, stiu c-am zarit-o alta data, la alta trecere pe aceeasi strada, slaba, cernit imbracata, cu parul strans in doua cozi impletite in jurul capului, emanand un aer de vechi si de uitare.
A fost un an greu, lumea e mai saraca, mai deprimata, mai izolata in ganduri si iluzii desarte...e un sfarsit (de an) sau un inceput ?

CRACIUN FERICIT !!!!

Multa sanatate, dorinte indeplinite, liniste, intelegere si muuuult noroc !!!

Cu mult drag,

Dana si Clive

SCRAPBOOK PENTRU WEEKEND

- Mary Corey March - pictura, desen, tapiserie
- Mikkel Vang - fotografie
- Emma Hack - body painting
- E.J.Peiker - fotografie
- Fontaine Anderson - ilustratie

CLIVE RELOADED

Dupa 6 luni de la atacul cerebral, Clive canta din nou, (doar) la jam sessions in fiecare seara de duminica. De notat ca nu simte deloc mana dreapta. Este cel cu ochelari, din background, the bass player. Solist vocal: Zooney (maistru sticlar la fabrica de cristal), lead guitar in dreapta: Stanley (var cu Clive, sofer pe taxi), lead guitar stanga: Mark (fiul lui Zooney, 16 ani), tobe: Chippy (llanito, adica bastinas 100%, actualmente someur).

KNIGHTS IN WHITE SATIN

VARSTE SI CARTI

Sigur, intai au fost povestile citite de mama din "10 povestiri pitice" si "Nuielusa de Alun" interpretata cu mult umor si fantezie de tata. Cand am inceput sa citesc ? Nu stiu, dar probabil imediat ce am stapanit mestesugul. Cartile cele mai dragi mi-au fost (si au ramas) cartile de povesti daruite de mama; ocupau un raft intreg si au ramas aliniate in biblioteca mamei pana ce s-a stins din viata; m-am despartit cu greu de ele doar cu cativa ani in urma; mama mi le cumpara de Sf. Nicolae, de Craciun sau de ziua mea; citeam zile intregi, cu fata ingropata in filele cartii, acaparata complet de firul povestii, ignorand orice se intampla in jurul meu, fiind de multe ori nepoliticoasa cu musafirii care indrazneau sa ma deranjeze; sarea si piperul era dat de ilustratiile extraordinar de frumoase care insoteau povestile (din pacate nu-mi mai amintesc numele talentatilor artisti, cu exceptia lui Iurie Darie).
Nu stiu cand s-a terminat etapa povestilor (probabil niciodata), am insa o fotografie de prin clasa a V-a cu "Dupa 20 de ani" de Dumas in brate, ceea ce inseamna ca deja citisem tot ce aveam in biblioteca de autorul respectiv. A urmat colectia "romanul de dragoste" si toata literatura clasica editata in anii '70. Liceul, adolescenta au venit cu mirari si curiozitatea pentru poezie si carti interzise. L-am iubit indeosebi pe Bacovia, dar citeam orice imi atragea atentia si-mi raspundea dialogului interior (cu exceptia bineinteles, a operelor pe care trebuia sa le studiem la scoala si care nu-mi spuneau nimic); cateva titluri care m-au impresionat in anii aceia: Panza de paianjen, Mandrie si Prejudecata, Socul Viitorului, Un veac de singuratate, Fiul Risipitor, Pontiful, Forsyte Saga. Am devorat clasicii literaturii franceze si ruse si m-am delectat cu romanele de dragoste englezesti (care erau editate ca urmare a succesului repurtat de serialele TV).
Cred ca mama a fost vinovata de dragostea mea pentru lectura, caci desi extrem de ocupata, isi gasea aproape zilnic timp si pentru citit; in plus singurii bani de buzunar pe care mi i-a dat vreodata au fost pentru carti; nu-mi dadea bani pentru mancare pentru ca vroia sa ma oblige sa mananc ce gatea si era intotdeauna la indemana in frigider (chestie care nu i-a reusit, preferam sa ma infometez decat sa mananc ciorba, in schimb ciuguleam putin din felul doi); nu stiu cum ar fi procedat daca "pe vremea mea" ar fi existat pizza, McDonald's sau shaorma...
Facultatea mi-a chinuit si pervertit aspiratiile, n-am avut prea mult timp de citit, ma mir c-am reusit sa merg de cateva ori la teatru, la spectacole si la fimele de la "Cinemateca". Programul era foarte incarcat, cursuri peste cursuri, laboratoare nesfarsite, seminarii, decanale, proiecte, servici la cantina, la "poarta" sau in jurul blocului; se invata si sambata, imi aduc aminte ca in anul II aveam ore sambata pana la ora 7 seara la Universitate, undeva cocotati la ultimul etaj si cum se termina seminarul de economie politica, cum o zbugheam pe usa sa prind un troleu inspre gara, caci altfel riscam sa ajung acasa, la Ploiesti, pe la miezul noptii; am locuit la camin vreo 2 ani jumate si restul prin gazda, pentru mine insa cel mai important era sa-mi petrec weekendul cu parintii, caci daca e vorba de modele, desi am admirat multi artisti, sportivi, actori, scriitori, etc, cei cu care as fi vrut sa seman au fost parintii mei, doi oameni extraordinari; se pare insa ca sunt suma defectelor lor si nicidecum a calitatilor.
Daca facultatea a fost un purgatoriu, servicul a fost un iad. Mi-au trebuit cativa ani buni pentru a intra in ritmul normal de citit; am preferat literatura spaniola, portugheza si sud-americana, nu pentru ca asa am vrut, ci din nou, datorita tendintelor editorialiste; cartile erau marfa rara, se gaseau cu pile, dar nu ma pot plange ca n-am avut ce citi. Imi amintesc ca prin toamna lui '89 bolnava fiind, tata a venit sa ma vada si m-a gasit plangand la ideea ca viata mea inseamna doar serviciul pe care il uram; in jurul patului, pe parchet, pe scaune si pe masa erau insirate cartile care-si asteptau randul la citit, iar tata, mucalit a tras concluzia ca "unde-i carte multa e si prostie multa".
In timp gusturile mi s-au schimbat, in ultimii ani petrecuti in tara am preferat literatura engleza si cartile subtile, care sa-mi dea de gandit mult timp dupa ce ecoul ultimului rand citit s-a sters din mintea mea.
Ajunsa aici, spre deosebire de prietenii de acasa (cu vreo 2, 3 exceptii notabile) care nu citesc sub pretextul ca vin obositi de la servici, aici spuneam, prietenele mele citesc cu pasiune.Diferenta este ca eu am citit multa literatura clasica, ele inca o descopera. In concluzie incerc sa citesc multa literatura contemporana (in engleza), dar de fapt e un compromis, autorii sunt contemporani, dar subiectele mele favorite sunt cele istorice sau biografii ale unor artisti consacrati sau nu din epoca interbelica, victoriana, georgiana sau si mai de demult.
S-am incalecat pe-o sa si m-am achitat de datoria pe care o aveam la Lady Io.

RAVASE ARTISTICE

- WSake - bijuterie
- Bill Henson - fotografie
- Todd Hido - fotografie
- Tristan Still - fotografie
- Rachel Whiting - fotografie

WICKED GAME

If you come for inspiration it's too late, if you come for funeral it's too early.

The happiest heart that ever beat/ Was in some quiet breast/ That found the common daylight sweet/And left to Heaven the rest.

Better safe than sorry.