PAUZA DE CAFEA

Cand aveti timp, treceti si pe aici:

- Extreme Ice Survey - documentand topirea gheturilor....
- Infinitul intr-o ceasca de cafea
- Sistemul ne omoara
- Grimasele lui Franz Xaver Messerschmidt

FLASH

M-am luat cu viata si am ratacit din sentimente, asa cum pierzi uneori drumul si nu mai stii pe unde ai venit. S-au dus frustrarea, dezamagirea, furia, stupoarea si enervarea in fata ridicolului, pe care le-am trait si apoi retrait, povestind intamplarile celor doua saptamani petrecute in tara. Mai pastrez in memorie doar cateva clisee fotografice ale unei zile de octombrie, zarite printre stropi de ploaie si geamul aburit, din goana unei masini, pe un drum pe care nu sunt in stare sa-l refac si nici sa-l localizez cu precizie. Doua crengi golase, incarcate de mere rosii peste care ploua, ploua cu tristete....un patul de porumb, ca un fagure de miere, voalat de viteza, zambind stirb si portocaliu.....o casa apasata sub propria greutate ca o masea intr-o gingie, parand sufocata sub vieti cernite de saracie, nestiinta si izolare intr-o curte noroita.... si exact pe treapta de la intrare un dovleac boieresc tronand hulpav, pe cand de sus, din pod, atarnau suvite de fan, precum gandurile zmulse cu forta....si peste toate astea ploua cu uitare, ploua cu miros de toamna.

GIBRALTAR - 25 de ani de la redeschiderea granitei

Acum 25 de ani, in 5 februarie 1985, s-a redeschis granita dintre Gibraltar si Spania. Timp de 15 ani, la ordinul generalului Franco, numeroase familii au fost despartite, iar Gibraltarul a avut serioase probleme de aprovizionare, lipsa forta de munca, etc; dar cum nevoia te-nvata, au stiut sa se mobilizeze, au cautat si au gasit solutii, intr-un final iesind din incercarea la care au fost supusi mult mai puternici si mai uniti. Desi Gibraltarul a fost cedat coroanei britanice cu titlu permanent, Spania nu s-a impacat niciodata cu ideea. Totusi, gibraltarienii sunt multumiti cu actuala stare de lucru, fapt certificat de cele doua referendumuri, la care au ales cu o majoritate zdrobitoare, sa ramana sub "tutela" britanicilor. Asa ca astazi, dupa 25 de ani, au sarbatorit evenimentul, asa cum o fac intotdeauna, cu multa bucurie, din tot sufletul, fericiti ca traiesc asa cum vor, intr-o tara libera.

SUPERSTITII

A fost odata ca niciodata un rege, pe care il chema Charles the First. Al Angliei. Si regele asta avea o pisica neagra la care tinea ca la ochii din cap. Probabil din superstitie. Asta pana intr-o zi cand felina s-a imbolnavit si si-a dat obstescul sfarsit. Regele a fost profund afectat. Ascultand pe la colturi, asa cum era obiceiul in vremurile acelea, cineva l-ar fi auzit murmurand: "Alas, my luck is gone !" A doua zi a fost arestat si acuzat de tradare. Si in zilele noastre, prin unele parti ale globului, inca se mai crede ca o pisica neagra poarta noroc si de-ti intra in casa esti binecuvantat. Credinta respectiva are radacini vechi, tocmai in zilele cand in Egipt, Oagans-Bast era, sub forma unei pisici negre, o zeitate adorata, careia i se aduceau daruri si ofrande. O pisica neagra pe langa casa omului se credea a aduce prosperitate. Mai tarziu, in Evul Mediu, se sustinea ca pisicile negre sunt preferatele vrajitoarelor, pe care le slujesc sapte ani, dupa care se transforma in demoni sau vrajitoare, la randul lor. De aici, dorinta fierbinte de a schimba drumul cand iti iese o pisica neagra in cale.

13 si vineri, zi cu ghinion, are legatura cu religia crestina. Pentru ca: erau 13 persoane la Cina cea de Taina, Iuda fiind cel de-al treisprezecelea; Isus a murit intr-o zi de vineri; la ceremoniile satanice erau intotdeauna prezente 12 vrajitoare si un demon; Adam si Eva au fost izgoniti din Rai intr-o vineri; si pana si Potopul lui Noe a inceput tot intr-o vineri ! Las pe altii sa descopere daca ceva din istoria trecuta sau recenta a Romaniei s-a petrecut intr-o zi de vineri sau/si de 13.

Pentru egipteni si chinezi 13 era o cifra norocoasa. Egiptenii credeau ca viata este o cautare a ascensiunii spirituale, care are loc in etape, 12 in aceasta viata, cea de-a treisprezecea urmand sa fie viata vesnica. Ba mai mult, cifra 13, simbolizand moartea, avea conotatii de transformare glorioasa a trupului in spirit. Urmatoarele civilizatii au retinut doar ideea de moarte asociata numarului fatidic. Civilizatia Babyloniana se temea atat de tare de cifra 13, incat de exemplu in Codul lui Hammurabi, un cod de legi, se sare de la legea numarul 12 direct la cea cu numarul 14. Nu se stie cu precizie de ce, dar se crede ca are legatura cu un poem epic, Cantecul lui Ishtar, in care in al treisprezecelea vers este scris numele Zeitei Mortii.

O superstitie mult mai blanda interzice deschiderea umbrelei in casa. In timpuri antice, umbrela semnifica regalitate si putere. Simplu, pentru ca doar cei bogati isi permiteau sa o foloseasca. Regii africani au folosit-o pentru prima data pentru a se ascunde de razele soarelui. Sa tii deschisa o umbrela in casa insulta spiritele care protejau locuinta insinuand ca protectia lor nu era suficienta, iar sa folosesti umbrela la umbra era o insulta la adresa zeului Soare.
Si asta pentru ca am avut chef de ceva mai "usor", dupa o zi in care am citit doar despre shutter speed, aperture, metering, bracketing, HDR, etc...tehnica, tehnica si iar tehnica....in curand fotografia va fi orice altceva in afara de esenta gestului surprins, de zambetul inocent, de diminetile cu rasarituri de neuitat, de ceata insinuandu-se printre firele de iarba, de.....si as mai putea continua , dar n-are rost.

PAUZA DE CAFEA

Cand aveti timp, treceti si pe aici:
- Cititi asta
- Despre citirea poeziei.Confesiune
- Cantec de alungat cuvinte
- Cu autobuzul prin Stockholm
- Despre filozofie ca depasire a istoriei ei
- Povesti uitate

FLASH

Pentru unii, viata este o proba atletica - o cursa cu obstacole. Alearga cat pot de repede, fara a-si intoarce privirea, fara a se opri sa-i ajute pe cei cazuti; au un singur gand: sa dea cat mai tare din coate. Ajunsi la finis, sleiti de puteri, se gasesc intr-o dilema: nu mai exista "inainte", cursa s-a terminat si in putinul timp care le-a ramas, li se permite sa priveasca doar inapoi, acolo unde s-au ferit o viata-ntreaga sa-si arunce privirea.
Caci, poveste este numele copilariei, iar tineretea este iluzie. Sunt insa atat de puternice, incat batranetea se hraneste doar cu amintirea lor.

PENTRU NOSTALGICI

Stiu, trebuie sa-ti ingropi amintirile. Ca sa poti trai, ca sa poti respira, ca sa poti tine pasul...Si totusi nu poti ignora faptul ca fac parte din tine, le-ai trait si te-au influentat intr-un fel sau altul. Cand nu te astepti, apar ca aripile frante ale unei pasari, prea obosite sa se mai zbata pentru viata. Chiar daca le privesti cu alti ochi este imposibil sa nu te induioseze.
Am gasit deunazi pe YouTube, "Pustoaica" lui Ovidiu Haidu, pe care o fredonam acum 25 de ani. Nu numai eu, ci o intreaga generatie. Desi inregistrarea este din concert si pare distorsionata, se aude aceeasi voce proaspata, de adolescent (avea 16 ani cand a debutat) care a ridicat stadioanele in picioare.
Ovidiu Haidu s-a nascut in ziua de 18 ianuarie la Brasov si a murit in 10 octombrie 2006 la Glasgow, la doar 38 de ani. Se gasesc putine informatii despre el pe internet, mai mult "marturii" ale prietenilor. Publicate pe http://www.monitorulexpress.ro/, intr-un articol intitulat "Trubadurii brasoveni ai anilor in flacara", amintirile mamei sale despre debutul lui Ovidiu la Cenaclul Flacara sunt inca vii:" Avea voce foarte buna, era in brigada liceului Uzina 2, avea spectacole, facuse vioara la Liceul de Muzica. Dar mai compunea si folk. S-a dus la un spectacol pe stadion si cand Paunescu a zis ca asteapta debutanti la auditii, s-a dus si el. Si a avut succes, dar eu n-am stiut. Am gasit dimineata pe masa, 375 de lei. Erau de la Paunescu pentru prestatia din acea seara." Succesul a fost atat de mare incat in anii aceia, '84-'85, cand muzica folk era singura lumina intr-o negura totala, cantecul compus de Ovidiu era fredonat de toti adolescentii. Pustoaica cu sange de vipera pentru care Ovidiu a compus cantecul, era Bea, prietena lui.
Mai tarziu Ovidiu a ajuns in Anglia. A sudiat muzica la Londra, la Guildhall School of Music and Drama intre 1993-1997, apoi s-a mutat la Glasgow, pentru a-si continua studiile la Opera School din cadrul Royal Scottish Academy of Music and Drama. A cantat cu British Youth Opera, iar in 1999 s-a angajat ca tenor in corul Operei Scotiene.
A fost iubit pentru dragostea lui de viata, pentru sinceritate, pentru caldura cu care-si inconjura prietenii, ajutandu-i dezinteresat, pentru felul lui deosebit de a fi, pentru generozitate, pentru umor si pentru felul in care a facut ca trecerea lui prin viata oricui sa fie de neuitat. Impresionante sunt marturiile scrise de cei care l-au cunoscut, pe blogul deschis in memoria lui; citindu-le ajungi parca sa-l cunosti si sa-l simti aproape, sa regreti profund ca a trait prea putin, arzand intr-o secunda cat altii intr-o viata.